Artele – între Rafinament și Promisiune. INTERVIU Teo Milea
Despre Teo Milea, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din România se spune că “aduce zeci de culori publicului” și că “energia care iese din pianul lui pictează suflete, umple golul și aduce zâmbete”. Pentru că artele “comunică” între ele, iar Rafinamentul și Promisiunea sunt două elemente regăsite în Creație, i-am adresat muzicianului o serie de întrebări, într-un scurt interviu pe tema campaniei Rafinament & Promisiune.
1. Contextul muzicii contemporane interacționează cu vizualul. Atât sunetele, cât și vizualul intră în apanajul rafinamentului. Vorbește-ne deschis despre complementaritatea dintre vizual și sonor?
Arta, în orice formă a sa, fie muzică, dans, teatru, desen, se completează reciproc și nu cred că pot exista una fără alta. Mă bucur să fiu parte din ramura cea mai des utilizată, și anume muzica. Fără un fundal sonor, orice piesă de balet, dans contemporan sau expoziție devine surdă.
Unul dintre proiectele cele mai dragi pe care le-am pus în scenă este evenimentul cu artistul vizual german Laurentz Theinert, în care muzica mea se împletește cu proiecțiile sale vizuale și se creează un spațiu 3D audio-vizual, în care publicul este într-o continuă interacțiune cu sunetul și imaginea preț de o oră și jumătate și, mai mult decât atât, sunt parte componentă a evenimentului deoarece proiecțiile se mulează în timp real pe siluetele lor.
2. Reușește un muzician să distingă rafinamentul, auzind glasul unui interlocutor într-un dialog la telefon, on-line, sau față în față?
Ultima perioadă ne-a forțat să ieșim din zona de confort și să căutăm soluții. Dacă până de curând spuneam că față în față este aproape singura variantă sau preferabilă, acum ne-am ascuțit urechile și reușim să facem lucruri de care nu credeam că vom fi capabili. Aș spune că ne-am dublat cel puțin simțul auditiv și am reușit să focusăm și mai mult privirea pe detalii pe care mai demult nu le băgam în seamă.
În online, îmi pregătesc elevii pentru examene și competiții, iar nivelul a crescut, în loc să scadă – cum poate mare parte se așteptau. Dacă în online poți să șlefuiești culorile muzicii și să dai viață unei partituri, restul cred că este foarte posibil de înfăptuit și n-ar mai trebui să ne plângem că unele întâlniri nu le mai putem face în persoană.
Din păcate concertele în varianta online nu mă satisfac deoarece nu simt legătura cu publicul care, pentru un artist, este esențială. Sunt convins însă că în curând lucrurile vor reveni la normalitate și ne vom putea bucura din nou cu toții.
3. Ți s-a întâmplat vreodată să judeci o persoană în funcție de muzica pe care o ascultă? Și dacă da, putem vorbi despre rafinament în zona melomanilor?
Întotdeauna am respectat gusturile muzicale ale unei persoane și până la urmă nu am niciun drept să i le judec sau să îmi dau cu părerea.
Mi-am încurajat întotdeauna colegii de breaslă să nu își judece publicul pentru că au și alte afinități. Am întâlnit cu bucurie persoane la concertele mele care nu mai fuseseră la un recital de pian până atunci. Fiecăruia ne apare ceva în viață atunci când avem nevoie. Publicul te simte și își dă seama fără să aibă noțiuni muzicale dacă îi cânți sau nu din suflet.
4. Ce culoare are pianul lui Teo Milea? Se potrivește în camera în care se află el?
Acum am unul natur, lemn deschis la culoare. Orice nuanță îmi place exceptând albul. Atunci când cânt la el, culoarea lui se schimbă în funcție de culoarea muzicii din sufletul meu și camera devine un basm cu personaje care mai de care mai interesante.
5. Ce tip de muzică asculți?
Am o paletă largă de genuri muzicale pe care le savurez cu mare plăcere atunci când timpul îmi permite. Baza mea de formare este muzica clasică, unde mă regăsesc cel mai bine ascultând-o. Dar îmi delectez urechile cu mare bucurie cu un Jazz de calitate, un soul cu eleganță. Nici de rock sau pop nu fug și, uneori, ascult cu mare drag o muzică lăutărească autentic românească. Orice gen muzical ascult îmi place să-l devorez în forma lui pură, autentică, nealterată de alți “artiști”.
6. Ce contează? Brandul sau sunetul?
Desigur brandul își spune cuvântul deoarece experiența acumulată naște o anumită calitate. Nu poți cere unui brand nou să aibă cunoștințele unui nume vechi în industrie. Tot felul de patente, care nu pot fi copiate, ce îmbunătățesc calitatea execuției și implicit a sunetului, nu pot fi date uitării.
Dar există și excepții. Am avut plăcerea de a cânta pe piane despre care nu auzisem vreodată și am rămas plăcut surprins de calitatea tehnică și sonoră.
7. Steinway sau Yamaha?
Dacă e să fie un Steinway de Hamburg, atunci un imens DA. Varianta de New York este exclusă. Prefer să aleg un No Name chinezesc în loc. Cu un Yamaha sigur nu dai greș niciodată, dar mai sunt și alte branduri cu rezonanță pe care le cânt cu mare drag. După cum spunea profesorul meu de la Moscova, în zilele noastre nu mai există piane slabe, pot exista doar pianiști mediocri.
8. Este rafinamentul în muzică sinonim cu armonia sau putem vorbi despre rafinament și în contextul unei “armonii” construite prin dezacorduri?
Încă de la începuturi muzica a evoluat constant și deși unii spun că muzica nu prea mai are unde să evolueze, eu îmi susțin teoria că muzica este infinită. Cele 7 note muzicale sunt aidoma numerelor de la loto, care pot crea milioane de variante, iar dacă le așezi într-o ordine elegantă care să fie pe placul tău, dar și al publicului, atunci ai tras biletul câștigător.
Desigur, sunt compozitori care își construiesc piesele pe dezacorduri muzicale sau merg și mai extrem și anulează toate regulile componistice doar pentru a produce un efect sonor nemaiîntâlnit. Despre calitatea muzicii susțin cu tărie că doar publicul este cel care o validează sau nu.
9. Amatorii de muzică bună sunt persoane rafinate. Poți să dai câteva exemple?
Cu siguranță persoanele care gustă și se bucură de o muzică bună, savurează cu patos și o piesă de teatru, un spectacol de balet, o opera, un vernisaj, o plimbare printr-un oraș cu poveste arhitectonică.
Când am început să compun nu știam în ce zonă muzicală mă încadrez. Nu am ales eu stilul meu componistic, ci el m-a ales pe mine. Abia ulterior am identificat zona de neoclasic, în care activez. Și se schimbă mereu, prin trecerea timpului, a experiențelor pe care le trăiesc.
Cu fiecare concert pe care îl susțin simt că datorită amatorilor de muzică bună eu mă rafinez din ce în ce mai mult pentru că dorința lor de nou pune un fel de presiune pe umerii mei de a le dărui și mai mult și mai frumos.
10. Cum promite arta, în cazul tău – muzica – să inoveze, dar, să și păstreze, în același timp, rădăcinile și valorile din care s-a născut?
După 20 de ani de școală de muzică clasică, nici să vrei nu mai poți scăpa de ea. A intrat atât de adânc în ADN-ul meu încât va face parte din mine până în ultima clipă.
Cred că atunci când dorești să inovezi te limitezi și te forțezi să te înlături de la tiparele clasice, încercând să faci teoretic ceva ce nu s-a mai făcut . În cazul meu, nu mi-am propus să schimb muzica atunci când am început să compun, dar mi-am dorit să pot dărui publicului meu un material sonor care să umple sufletul și să scoată preț de o oră omul din lumea reală și să-l lase să zburde într-o lume de poveste în care el sau ea sunt personajele principale.
Evoluția cu siguranță se regăsește de la un material la următorul, dar rămâne în aceeași zonă muzicală, doar aduce un plus de maturitate și șlefuire a stilului componistic, cât și a prezenței scenice și dăruirii față de receptorul final, publicul.
Născut în data de 21 aprilie 1982, în Chișineu Criș, județul Arad, Teo Milea este un unul dintre pianiștii cu un număr impresionant de concrete susținute pe scenele internaționale. Totodată, Teo este primul pianist din lume invitat să cânte propria muzică la sediul NATO din Bruxelles (Belgia) și primul pianist care a evoluat pe scena Galei Internaționale a Baletului din Dortmund (Germania), interpretându-și opera. În prezent, artistul locuiește în Canada, păstrând autenticitatea și armonia europeană în concertele susținute în orașul în care s-a relocat – Toronto.
Interviu realizat de Corina Sfia